Pentru un Parlament Curat. Optiuni de responsabilizare, a lor si a noastra

Am aflat ieri de la Monica Macovei (vezi aici...) ca 19 parlamentari in functie sunt trimisi in judecata pentru fapte de coruptie, infractiuni economice si alte infractiuni grave, iar 6 dintre acestia sunt deja condamnati prin decizii definitive (2) sau nedefinitive (4). Am aflat, deci, ca 2 infractori dovediti si alti 17 potentiali ne reprezinta si fac legi pentru noi (inclusiv, e.g. politica penala a tarii).

In urma cu aproape un an se discuta intens in PDL si in afara acestuia despre cateva propuneri ale Monicai Macovei privind formalizarea statutara, in cadrul partidului din care face parte, a conceptului de responsabilitate politica: inchiderea unui circuit fracturat intre valori morale si comportamentul politicianului roman. Bornele etice aruncate in dezbatere si mecanismul subsecvent de salvgardare a acestora nu aveau in sine un continut doctrinar. Ele reprezentau o preconditie simpla a actiunii politice conturate ideologic: daca esti curat, atunci ai sprijinul partidului si libertatea de a te defini ca politician.

Rezultatul demersului e cunoscut: o executie politica cu public a Monicai Macovei. Nu o sa insist asupra miscarilor de culise si motivatiilor politice ale combatantilor de la acel moment. Am scris si s-a mai scris despre asta. Oricum, ulterior, Monica Macovei a revenit si si-a convins colegii de necesitatea adoptarii unui Cod etic care astazi e in vigoare in cadrul PDL.

Am sa amintesc, insa, ca dialogul a amutit in fata unei false interogatii privind prezumtia de nevinovatie: functioneaza ea doar in spatiul procedural penal sau aria de aplicare acopera intregul spatiu public, inclusiv cel politic? Interesele financiar-penale ale oponentilor criteriilor de integritate, insultele adresate Monicai Macovei si tacerea dezonoranta a spectatorilor au fost justificate si mascate astfel: judecata etica intr-un partid politic si aplicarea unor masuri sanctionatorii subsecvente nu se pot face in baza situatiei juridice a politicianului; altfel, se incalca prezumtia de nevinovatie.

Nimic mai fals. Prezumtia de nevinovatie e un principiu juridic, dar atat. El se refera strict la cursul procedurilor judiciare si obliga autoritatile statului de a nu se pronunta asupra vinovatiei cuiva inaintea unei sentinte definitive. Partidele, insa, sunt asociatii intre cetateni cu drept de vot care se asociaza voluntar, in baza unor interese private. Ele isi stabilesc singure sanctiunile disciplinare si procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor. Statutul unui partid politic este o suma de mecanisme de functionare care trebuie sa fie convergente legii statului roman, dar nu replica legislatia penala si procedurile asociate. In cazul unei companii, de exemplu, angajatii trebuie sa respecte legea statului roman. Asta nu inseamna ca o companie nu poate impune reguli obligatorii de natura etica pentru cei care activeaza in cadrul ei. Interdictia ca angajatii sa aiba relatii amoroase intre ei, interdictia de a-si instala pe calculator un yahoo messenger sau interdictia de a avea probleme de natura penala nu incalca nici drepturile constitutionale la libera exprimare sau la intemeierea unei familii si, respectiv, nici prezumtia de nevinovatie. Astfel de coduri etice pot fi obligatorii si ele vizeaza standardele morale sau de eficienta asumate in mod liber de compania sau asociatia in cauza. La nivel individual, situatia este identica: jurnalistul de investigatie, de exemplu, nu lucreaza cu o asemenea prezumtie. El indica clar in texte vinovatii, nu enunta judecati dubitative. Insusi statul isi protejeaza, in plan administrativ, reputatia, banii sau eficienta: primarii trimisi in judecata pot fi suspendati din functie de institutia prefectului. Si asta pentru ca aici prezumtia de nevinovatie nu functioneaza, ci, repet, doar in spatiul procedural penal. Si daca statul poate lua masuri disciplinare in baza situatiei juridice a angajatilor, atunci cu atat mai mult o asociatie a liberilor poate dispune de astfel de sanctiuni.

 

In lipsa unei presiuni publice constante care responsabilizeaza oamenii politici, asa cum e cazul in Romania, dereglementarea este sinucigasa. In mod evident, fondul nu exista. Responsabilitatea, demnitatea profesiei, onestitatea sunt valori prea putin internalizate in societatea romaneasca. Si cata vreme nu se incheaga mase critice care sa genereze schimbari si reforme din interior in cadrul institutiilor, oricare ar fie ele, impunerea formala a unor reguli etice si profesionale de baza ramane singura care corecteaza comportamente si genereaza continut valoric pentru agentii lor. Partidele politice romanesti sunt construite pe un model de “morala” tribala a loialitatii de grup care stimuleaza nepotismul si coruptia. In absenta unor standarde etice universale si a unor mecanisme de implementare scrise negru pe alb, comisiile etice ale partidelor (sau de aiurea si oricum s-ar numi, comisii de disciplina sau altfel - luati orice institutie doriti dumneavoastra) sunt mijlocul perfect de rafuieli si epurari ale elementelor de disidenta. Golite de continut normativ, astfel de structuri iau decizii in functie de umori personale si evaluari contextuale complet arbitrare.

 

Asta este, deci, o cale: reglementarea si aplicarea permanenta si nediscriminatorie a regulilor. Produce efecte, schimbari. Un exemplu: clarificarea si protectia legislativa privind DNA au produs o revolutie atat in ceea ce priveste mentalitatea procurorilor, demnitatea profesiei si gustul pentru independenta, cat si in ceea ce priveste eficienta si rezultatele institutiei. O observatie importanta, insa: pentru asta a fost nevoie de un decident cu vointa si putere. Monica Macovei le-a avut pe amandoua ca ministru al Justitiei.

 

Ce facem, insa, in cazurile in care lipseste puterea politica a agentilor schimbarii? Ca sa ceri politicieni responsabili, trebuie ca noi, eu si dumneavoastra, sa fim responsabili, sa participam. Da, avem dreptul la o clasa politica curata si profesionista, insa adesea eludam propriile obligatii care protejeaza acest drept si care sunt atasate sintetic acestuia. Iar cea mai recenta proba de turnesol pentru slaba noastra participare la viata publica a fost scandalul izbucnit in Parlamentul European in luna martie a anului trecut. E vorba de 3 europarlamentari suspectati de luare de mita in schimbul promisiunii de modificare a legislatiei europene in chestiuni punctuale. In mai putin de 24 de ore de la aparitia in presa a informatiei, doi dintre acestia, un austriac si un sloven, si-au dat demisia din Parlamentul European. Primul chiar a iesit cu totul din politica. Un al treilea, roman, Adrian Severin, a preferat sa sfideze intreaga opinie publica si colegii europarlamentari care l-au huduit in plen; si a ramas. 

 

V-ati pus intrebarea de ce? Sa fie vorba de responsabilitate, constiinta, regrete in cazul primilor doi? Slabe sanse. De ce ar fi dat dovada de ele daca oricum erau mai mult decat dispusi sa ia mita, sa faca trafic de influenta si sa faca ceva impotriva celor care i-au votat si care, de altfel, le platesc un salariu bun? In fapt, ambii au refuzat in primele ore sa isi dea demisia si au imbratisat discursul atat de familiar urechilor noastre: sunt nevinovat, e vorba de manipulare, astept concluziile unei anchete oficiale. Este ceea ce a facut si Adrian Severin. Asadar, contrar intelepciunii bancului, nici cand au vrut sa fure, nici cum au vrut sa fure, nici cand au incercat sa scape de consecinte, austriacul, slovenul si romanul nu s-au deosebit. Si totusi primii doi au plecat. Au plecat incovoiati de dispretul public si vocea unitara a unor societati care nu uita, nu iarta si sunt autentic scandalizate de imoralitatea publica a politicienilor (uneori, poate ipocrit, chiar si de cea privata). Aceste societati sunt formate din oameni cararora le pasa, egoist adesea, dar le pasa, de banul public sau de regulile comune. Pentru ca stiu ca banul public este din buzunarul lor si ca regulile comune trebuie sa se aplice fara exceptii. In fata lor, partidele isi protejeaza credibilitatea si onorabilitatea, brand-ul. Altfel risca sa nu mai fie frecventate si reorientarea consumatorului politic. Caracterul participativ al indignarii publice obliga: seful de partid al austriacului si-a cerut public scuze ca l-a pus in campanie pe lista de candidati pentru PE.

Noi, contribuabilii romani, pe de alta parte, cu fiecare spaga data politistului de la circulatie, cu fiecare fisic indesat in buzunarul nasului de tren, cu fiecare bilet de autobuz uitat in graba la ghiseu si cu fiecare scarba detasata, dar umila, in fata medicului spagar si sau a functionarului impertinent, mai modelam si cimentam un pic lipsa de responsabilitate a politicianului roman. Tot noi, jurnalistii, la fiecare abdicare de la regulile profesionale, la fiecare tacere complice in fata patronului si la fiecare campanie de albire a politicienilor corupti, mai sapam un pic la fundatia statului de drept, a regulilor aplicabile tuturor. In duminica izbucnirii scandalului mitei din PE, imi amintesc cum, intr-o deplina iresponsabilitate, dupa o tacere prelunga si graitoare a Realitatii TV, Emil Hurezeanu, in distinsa companie a unui individ lipit mai de toate scandalurile cu miros de santaj, Bogdan Chireac, si intr-o joviala discutie cu Adrian Severin, marca apologetic normalitatea lobby-ului pe bani facut de deputati in Parlamentul European (in fapt, o infractiune pe la noi, ca se numeste trafic de influenta si luare de mita, si o practica interzisa de regulamentele PE).

Bref. Cum si cand demisioneaza politicienii pe la altii? Demisioneaza rapid si fara prea multe comentarii. Uneori nici nu asteapta investigatiile autoritatilor. Pentru ca in fata opiniei publice si-au pierdut credibilitatea si onorabilitatea, partidele insele ii preseaza sa plece. Responsabilitatea politica nu apartine, deci, spagarului, ci membrilor societatii si, prin extensie, partidelor ca organizatii. Ce s-ar intampla daca reputatia s-ar pierde si in Romania, daca partidele ar stii ca suntem autentic indignati de lipsa de moralitate si responsabilitate a politicienilor si ca un politician corupt inseamna un vot pierdut? Al tau! 

 

Duminica, Monica Macovei a publicat o lista cu parlamentarii in functie, in numar de 19 si de la toate partidele, trimisi in judecata pentru fapte de coruptie. Indiferent de simpatii politice, ar trebui sa ii presam sa plece: vorbind despre ei cu rudele sau prietenii, semnand petitii online, scriind pe bloguri sau in ziare, trimitand e-mail-uri catre acestia si catre presedintii de partid care ii sustin si, in cele din urma, nemaivotandu-i, pe ei si partidele care ii protejeaza. 

 

Eu si dumneavoastra suntem actionarii majoritari ai Parlamentului. Nu vreau sa le mai platesc salariul, nu mai am incredere ca imi reprezinta interesele si ca nu ma fura pe mine, ca angajator. Vreau un Parlament Curat.