"E un dosar instrumentat politic. S-a dorit denigrarea ... Reiese ca a fost rea-credinta, ca s-a raspuns la o anumita comanda politica si s-a dorit justitie la televizor si denigrarea ...". Asta spunea acum cativa ani un vicepresedinte de comisie juridica parlamentara. Se referea la Nastase, dar ii putem substitui numele cu cel al oricarui alt urmarit penal protejat de politicieni ai PSD, PNL, PC sau UDMR. Afirmatia e recurenta in ultimii 6 ani si principalul argument al apararii televizate in favoarea hotomanului cu functie inalta sau afaceri de partid.
Am spus de fiecare data, ca o evidenta, ca protectia politica oferita inculpatilor, indiferent de mijloace - tentative de intimidare si schimbare din functie a procurorilor anticoruptie, schimbarea legilor, inclusiv a Codului de procedura penala, blocarea dosarelor in Parlament, 'mineriade' media impotriva justitiei, intra in coliziune frontala cu obiectivele anticoruptie si de reforma a justitiei asumate prin Mecanismul de Cooperare si Verificare (mecanismul de monitorizare a justitiei din Romania al UE, gestionat de Comisia Europeana). Am afirmat chiar, un pic neonest, sansele fiind minime sau inexistente, ca naravurile politice in materie pot avea consecinte grave in plan extern, i.e. activarea clauzei de salvgardare. Nu mai e cazul astazi, perioada de 3 ani in care se putea folosi acest instrument fiind trecuta. Nici nu a fost vreun moment: nerecunoasterea hotararilor judecatoresti din Romania in spatiul UE ar fi fost un dezastru pentru firmele straine care au investit aici.
Bun, raman si alte optiuni de conditionare, semnalele fiind explicite: blocarea aderarii la Schengen sau a unor fonduri europene. Le-am discutat la Comisie in 2008 si, intre timp, vad ca ele au intrat in discursul public al unor demnitari straini, cel mai recent exemplu fiind Cancelarul german. E o perspectiva amenintatoare si concreta. Daca aderarea la Schengen nu va fi conditionata de rezultatele in lupta anticoruptie, i.e. condamnari in instanta, va fi doar o chestiune de sansa politica sau dovada unei diplomatii eficiente, in niciun caz indiciul unor progrese in reforma justitiei. Si aici nu vorbesc de crearea unor instrumente legale, marota celor care mimeaza dorinta de reforma si care dau vina permanent pe calitatea actelor normative pentru a justifica lipsa rezultatelor. Arsenalul formal anticoruptie este formidabil, poate cel mai bun din spatiul european. Aici e vorba de oameni si de vointa politica. Iar perspectivele sunt sumbre: un CSM care va ramane nereformat dupa alegerile de anul acesta, o clasa politica determinata sa pastreze justitia in zona gri a stagnarii si lipsei de responsabilitate si o societate civila aproape integral absorbita in jocul politic.
.
Tot la acel moment, incercam sa-i explic, pe indelete si cu o oarecare disperare, unui europarlamentar german din CSU, Markus Ferber, situatia din tara. Ceream ajutor si cu fiecare cuvant mai sapam la transeele din jurul unui DNA sub asediu total: mediatic, politic si legislativ. Desi simteam ca vorbesc in gol, am continuat sa-mi spun oful. La sfarsit, reactia m-a lasat fara aer: “pleaca din Romania; este ceea ce am de transmis tinerilor romani”. Nu am cine stie ce experienta a contactului formal cu demnitarii straini. Dar o astfel de replica cruda, adresata unui tanar care isi percepea interlocutorul ca aliat, iese din sfera uzualului, oricare ar fi acela. Si demonstreaza ceva: autoritatile europene nu cred nici cat negru sub unghie in buna credinta a politicienilor de la Bucuresti si in sansele ca acestia sa se tina de promisiuni.
Speram, totusi, la momentul acela, ca PDL-ul, ceva mai disciplinat si mai angajat in sustinerea reformelor ministrului Macovei si, ulterior, in opozitia parlamentara la dezmatul anti-DNA, va reprezenta, dupa alegeri, o oarecare garantie politica interna ca statul de drept nu va ramane un obiectiv de sertar si o speranta a generatiei la 30 de ani. Nu am vazut reprezentantii PDL agitandu-se public in perioada Chiuariu sau atunci cand actualul ministru al Justitiei, liberal la acea vreme, incerca sa-i faca vant lui Daniel Morar, dar macar votau disciplinat si constant in Parlament impotriva initiativelor pro-infractori de schimbare a codurilor sau de blocare a dosarelor de mare coruptie. Este atitudinea care a facut diferenta electorala, speranta care a facut cozi la votul din 2004 si promisiunea care a adus mandatele de parlamentar de aur in fata PSD-ului si chiar realegerea presedintelui. Fie si numai recentele cazuri Voicu si Vantu, cu implicatiile subsecvente, au aratat ca optiunea a fost justificata. Cu atat mai inexplicabila pare, deci, abandonarea sinucigasa a obiectivelor anticoruptie asumate electoral, mai ales cand au pierdut definitiv, printre altele, voturile bugetarilor.
Sa incerc o explicatie. E vorba de sindromul Ridzi: constructia institutiilor pe principii etice tribale. Un sindrom de care sufera nu numai partidele, ci, as indrazni, mare parte a acestei societati. Am sa dau un exemplu. Ceea ce este comun democratizarii primelor sau sporurilor, notiuni definite in mod normal pe baza unor principii de excelenta sau risc (vezi situatia de la Finante unde venitul, prin presiune sindicala, era asigurat tuturor prin stimulente de tot felul), nepotismului (vezi situatia de la penitenciare unde aproape jumatate din cei 12000 de angajati sunt rude) sau coruptiei mari si mici (mecanismul recomandarilor/pilelor si platilor mitei este identic celor doua) este morala personalizata, bazata pe afinitati de familie. Este tipul de onoare si angajament etic caracteristice familiilor mafiote (am vazut, cred, toti filme hollywoodiene). Nu e necesara o legatura de sange, ci doar aderenta la proiectia unui castig comun, pentru a genera si, apoi, perpetua mecanisme corupte si solidaritate trainica intre membrii tribului. O astfel de morala nu poate fi universalizata, caci ea reprezinta suma abstracta a unor interese particulare de grup. Pe baza ei sunt construite institutiile in Romania, fie ca vorbim de partide politice, de justitie sau agentii guvernamentale. Exact opusul statului de drept, in care principiul de universalizare sta la baza constructiei institutiilor si regulilor dupa care functioneaza: impersonale, general valabile pentru oricine, fara exceptie. Este principiul care a adus societatile occidentale in modernitate si care ne arunca, inca, pe noi in afara modernitatii. Tribalismul este ceea ce ne caracterizeaza.
Amploare fenomenului coruptiei (si aici nu vorbesc numai de bani, ci intr-un sens general) - solidaritatea transpartinica, refuzul sinucigas al reformei interne de partid, rezistenta generalizata la reforme, asocierile subterane intre media, partide si sindicate, sau coruptia justitiei - devin, astfel, usor de inteles. De ce, totusi, sindromul Ridzi? Puteam sa-l numesc si sindromul Gutau, Solomon, Nastase, Patriciu sau altfel. L-am numit, totusi, Ridzi pentru ca este exemplul cel mai clar de orbire si manifestare politica in care atasamentele tribale primeaza asupra oricarui interes public general. Un partid care s-a definit prin discurs si, uneori, chiar gesturi anticoruptie, blocheaza de 9 luni, in dispret fata de cetateni si fata de propria istorie parlamentara, dosarul Ridzi in Camera Deputatilor. Mircia Gutau, primar de Valcea condamnat pentru coruptie, Antonie Solomon, primar de Craiova care a fost in arest preventiv si trimis in judecata pentru coruptie, alti trei primari recent condamnati sunt inca membri ai PDL. Pe la colturi sau in public, politicieni marcanti ai PDL, asemanator altor politicieni din PSD sau PNL, acuza ca dosarele sunt politice. O structura ca DGIPI, aflata in curtea unui minister PDL, blocheaza de ceva timp transmiterea informatiilor relevante catre DNA. Inculpati cu ambitii la conducerea partidului isi tergiverseaza procesele si blocheaza introducerea in statutul PDL a unor mecanisme anticoruptie si de integritate. Si asa mai departe.
Nu stiu care va fi viitorul PDL. Inca mai sper vag ca acest partid este reformabil. PSD sau PNL sunt deja structuri incremenite intr-un proiect ciclic: castigi puterea prin coruptie si alimentezi coruptia prin putere politica. Ceea ce cred ca este esential, in acest moment, in care trebuie sa fim constienti ca mecanisme corupte guverneaza, intr-un fel sau altul, cvasitotalitatea institutiilor in Romania: abandonarea obiectivului de a scoate Romania de sub monitorizare europeana. Conditionarile europene au fost cele care au permis schimbari substantiale si rapide in societatea romaneasca in ultimii 20 de ani. Conditiile pentru aderare au insemnat tot atatea obiective si schimbari in bine pentru aceasta tara. Conditiile din Mecanismul de Cooperare si Verificare au reprezentat garantia minimala ca investigatiile procurorilor anticoruptie vor continua. Daca aderarea la Schengen poate insemna un pas inainte pentru statul de drept in Romania, atunci sunt primul care va sustine o astfel de conditionare. Daca un mecanism european anticoruptie inseamna respectarea unor reguli si atingerea unor indicatori comuni, atunci toti, cred, in frunte cu guvernul Romaniei, trebuie sa-l sustinem. Momentan, prin noi insine (fara aluzie ideologica) inseamna se ne perpetuam boala: sindromul Ridzi.